Directorii din CFR vizați în dosarul de corupție, suspendați din funcție

Directorii din CFR vizați în dosarul de corupție, suspendați din funcție
Publicat: 31/10/2014, 13:40

„Conducerea CFR Călători a dispus revocarea din funcție și suspendarea din activitate a Directorului de Tracțiune – Teodor Gavriș. Această măsură a fost luată ca urmare a implicării acestuia de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) într-un dosar penal privind comiterea unor infracțiuni legate de activitatea desfășurată în cadrul companiei”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, vineri, de CFR Călători.

În același context, CFR Călători informează că a pus la dispoziția DNA documentele solicitate și va colabora în continuare cu toate instituțiile statului cu atribuții în instrumentarea acestui dosar. De asemenea, directoratul CFR Călători a demarat un control tematic la nivelul mai multor subunități ale companiei.

La rândul său, compania CFR anunță că Laurențiu Seceleanu nu mai îndeplinește functia de director al SRCF Galați, acestuia fiindu-i suspendat contractul individual de muncă, conform Codului Muncii, art. 50, litera g. „Măsura a fost luată în urma deciziei, de arest la domiciliu, a Tribunalului Cluj, în Dosarul nr. 5651/117/2014, din 30 octombrie 2014”, precizează compania.

Alături de Gavriș și Seceleanu, în acest dosar sunt arestați la domiciliu, printr-o decizie luată joi de Tribunalul Cluj, omul de afaceri Călin Mitică, directorul general al Transferoviar Grup, Kinga Mădărășan, directorul de infrastructură SC Transferoviar Grup SA, Ștefan Adriian, directorul Salinei Ocna Dej, Georgel Mihuț, și directorul general SC Remarul 16 Februarie SA, Dumitru Bărbăcuți.

Potrivit DNA, omul de afaceri Călin Mitică ar fi coordonat un grup infracțional organizat pe care l-a constituit împreună cu Mădărășan Kinga și Ștefan Adriian, pentru a acționa în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și a unor infracțiuni asimilate acestora. Scopul era de corupere a unor funcționari publici cu funcții de conducere, din cadrul unor structuri subordonate, CNCF CFR SA, SNTFC CFR Călători SA, și din cadrul Societății Naționale a Sării Salrom SA, pentru obținerea de avantaje economice ilegale în favoarea SC Remarul 16 Februarie SA și SC Transferoviar Grup SA.

Urmare a deschiderii acestui dosar penal, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a cerut Corpului de control să verifice legalitatea contractelor de achiziții la CFR Marfă, CFR Călători și CFR SA privind serviciile de mentenanță și reparații a materialului rulant.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
×